marți, 5 octombrie 2010

Saracie, numele tau e Basescu sau Cei trei care au speriat Estul, Vestul, Sudul si Nordul Romaniei







Din bun simt si pentru ca asa se cade indiferent de persoana despre care este vorba, nu pot incepe aceasta postare fara a-i transmite, absolut sincer lui Basescu si familiei sale - desi imi dau silinta, nu pot sa-i spun presedinte, in primul rand pentru ca nu e -, sincere condoleante si Dumnezeu sa o odihneasca pe mama sa si sa-i aseze sufletul acolo unde sunt cei drepti!
Apropos: ma asteptam sa solicite mass media - desi in infatuarea sa nemarginita (pe care nici unul dintre cei din "La Famigllia" nu o pot imita, nici macar Boc, "mim-ul" sau perfect), presa scrisa, vorbita si audio-vizuala este pentru el un fel de pigmeu la care te uiti de sus si cu scarba, asa cum se uita de altfel la noi toti, de la ultimul boschetar la cel mai stralucitor si celebru intelectual roman - sa-l lase in pace in durerea sa, sa uite pentru 2-3 zile ca exista Basescu si familia sa. N-a facut-o si nu m-as mira sa se coboare intratat incat sa utilizeze aceasta adevarata durere familiala in prilej de campanie electorala.




Dar nu despre aceste eveniment tragic pentru familia Basescu este vorba acum. Ci despre alte lucruri si stari de fapt cum este prabusirea tarii noastre, reusita cu mare truda si staruinta de catre tripleta Basescu-Boc_Udrea in cea mai crunta saracie - din ceea ce povestesc batranii n-a fost atat de rau nici dupa razboi - din care, chiar de-ar veni la putere Papa Pius, nu vom putea iesi mai repede de 3-5 ani. Adica, ne-au infipt atat de adanc in mizerie, saracie, au furat atat de mult din bugetul tarii, din imprumuturile ajunse la cifre exorbitante, din tot ceea ce a fost ban lichid, sau ceva ce putea fi transformat in bani, incat iesirea va fi foarte grea si, din pacate, cu multe sacrificii. Asta ne cer si ei, singura diferenta intre ei si oricine altcineva ar veni la putere este ca daca raman ei ne vom zbate in saracie inca 20 de ani, pe putin, dar daca vin altii care sa nu fure si sa-i intereseze, cel putin 25% de tara si de popor, am putea reveni pe linia de plutire inainte de mijlocul deceniului. Daca raman ei, vor ajunge la liman - daca se va ajunge pana-n 2020-2025 - numai vreo 15 milioane de roamni. Ceilalti fie vor "iesi din sistem" ("iesirea" din cel de pensii a cel putin 500.000-1 milion de persoane a prevazut-o deja, in urma cu cateva luni, ministrul Seitan) cu picioarele inainte si vom avea sub 3-4 milioane de pensionari, fie vor emigra, fie vor fi atat de saraci incat nu vor mai avea puterea nici sa manance, in cazul in care vor mai avea ce.
Am spus toate acestea deoarece numai suspendarea presedintelui si caderea acestui guvern ne mai poate ajuta acum, in cel de-al 13-lea ceas, numai cele doua ne pot opri de la distrugerea totala ca tara, popor, societate.
In continuare, iata ce spune un deputat PSD despre cele doua mijloace de salvare a tarii, dar si ce spun militarii - cine cdere ca cei din servicii nu sunt revoltati, se inseala -, in conditiile in care Armata este printre institutiile in care avem cea mai mare incredere.

DECLARATIE DE PRESA

Criza, noua realitate a Romaniei

Saptamana care a inceput este in tonalitatea celor de care romanii au parte de sase ani de zile: instabilitate, scandaluri, crize si nelinisti. De data aceasta, noua criza guvernamentala a fost generata de politistii care, nemultumiti de statutul pe care vrea sa il schiteze Basescu pentru ei, i-au cerut demisia. Este adevarat ca i-au cerut demisia intr-un mod mai plastic, dar sloganurile folosite de catre politisti nu sunt cu nimic mai prejos decat „tiganca imputita” sau „gaozar”, apelativele cu care Presedintele Romaniei ii gratuleaza pe cei care il enerveaza.
Este evident ca Traian Basescu nu poate fi tatucul romanilor. Nu are maturitatea necesara unui astfel de mandat. in alegeri le-a promis romanilor ca ii va trimite pe oamenii rai la tepe, iar dupa ce le-a castigat ne-a tras teapa la toti, pe rand. Initial s-a razboit cu presa! I-a tavalit prin noroiul prezidential pe toti ziaristii care au avut indrazneala sa le spuna romanilor ca Basescu este departe de ceea ce ar trebui sa fie presedintele unui stat civilizat, democratic. Dupa ce s-a razboit bine cu presa, a inventat mogulii si a creat o strategie prin care le-a spus romanilor ca presa este rea cu el pentru ca este manipulata de interesele meschine ale mogulilor. Romanii l-au crezut din nou! Au urmat noi categorii sociale care au fost murdarite cu noroiul pe care Basescu l-a adus cu el in Palatul Cotroceni.
Medicii au fost trimisi la munca in strainatate, iar profesorii, cei care produc analfabeti pe banda rulanta, au fost trimisi sa-si mai gaseasca un job sau sa cerseasca in fata bisericilor ca sa poata supravietui de la luna la luna.
Toate aceste jigniri aruncate diverselor categorii sociale din jiltul prezidential nu vor inceta decat atunci cand Basescu nu va mai fi ceea ce este. Cat timp va mai fi Basescu presedinte, romanii vor fi, in continuare, jigniti, umiliti, cu salariile taite. Cat va fi Basescu presedinte romanii nu vor fi altceva decat martori ai unor crize politice fara sfarsit si privitori ai unor razboaie pe care presedintele lor le va purta cu dusmanii inchipuiti si din care nimeni nu va avea nici un fel de castig, martori ai unor scandaluri fara sfarsit precum cel care se deruleaza in ultimele zile.
Indignat de faptul ca politistii l-au facut cu ou si cu otet, Basescu s-a suparat ca tiganul pe sac si, in disperare de cauza, incearca iar sa dea teapa romanilor si sa le explice acestora cat de rai sunt politistii. Acestia reprezinta o categorie sociala foarte prudenta in relatiile lor cu autoritatile statului, o categorie care nu face gesturi disperate decat atunci cand le ajunge cutitul la os. Este ceea ce a reusit sa faca Basescu, Boc si PDL! Sa ii aduca in pragul disperarii si pe politistii care au protestat si care, pentru a-si arata nemultumirile, au dat cu bascheta de gardul Cotrocenilor.
Saptamana trecuta politistii si-au aruncat caschetele dar, dupa reactiile nefiresc de prostesti ale lui Basescu, politistii vor da cu el de toate gardurile, la urmatorul miting, daca acesta nu va fi suficient de prudent si nu va fugi din palat cu elicopterul. Poate, tocmai de aceea, a si renuntat la escorta politiei! E prea fricos ca sa isi asume „riscul” de a se lasa pe mainile celor care au avut curajul sa ceara salarii decente pentru ei!
Are si de ce sa fie speriat! Profesorii nici nu vor sa auda de Basescu, medicii la fel, pensionarii se roaga prin biserici ca Romania sa scape de ciuma portocalie, iar politistii i-ar face „dedicatii” in fiecare zi. La fel si militarii sau functionarii din administratie!
Ani de zile Basescu a fost zmeul. Pedelistii sai chiar au vazut in el intruchiparea lui Zeus. Acum, pe zi ce trece, este din ce in ce mai evident ca Basescu este doar speriat. Daca Basescu nu va renunta la politica sa de umilire a romanilor, de tepuire a acestui neam, de invrajbire si de ridicare la rang de lege a nelegiuirilor facute de pedelistii sai, va trebui suspendat si apoi trimis in istorie, asa cum vor 90% dintre romani.
Suspendarea lui Basescu si alegerea unui nou presedinte este solutia ca Romania sa iasa din criza. Este solutia necesara pentru ca romanii sa nu mai fie mintiti, manipulati. Este solutia fireasca pentru ca profesorii sa isi recapete demnitatea, politistii sa isi recapete respectul in societate, iar pensionarii sa isi recapete sperantele intr-un viitor mai bun.
Deputat PSD de Vrancea,
Ciprian Nica
27 septembrie 2010


Militarii pensionari cer suspendarea presedintelui Traian Basescu

"De peste un an de zile, Curtea Constitutionala se dovedeste a fi ca si Guvernul – o anexa a gandirii prezidentiale< a validat insultele nemeritate care au fost aduse tuturor categoriilor de militari, iar prin Legea nr. 329/2009, ne-a limitat dreptul la munca si la proprietate. Prin Legea 119/2010 ne-a desfiintat pentru trecut, prezent si viitor statutul de militar si ne-a luat cu totul dreptul la munca si la proprietate, consfintind decimarea noastra. Pensia este un drept castigat, drept patrimonial, drept de proprietate, etc., pentru toata lumea, mai putin pentru noi.
Prin HG nr. 735/2010, ni s-a luat si dreptul la petitie.
In fapt, noi, militarii, mai avem un singur drept – acela de a muri cum vrem noi. Nu cum vor ei, adica prin infometare, prin frig, prin lipsa de medicamente.
Curtea Constitutionala ne-a privat de dreptul suprem - dreptul la viata. Pentru toate acestea, ca si pentru ticalosia pe care acum o pune la cale, aceea de a legitima frauda Robertei Anastase si de a definitiva distrugerea noastra ca militari, prin acceptarea articolelor din Legea sistemului unitar de pensii, care ne privesc, fiind anticonstitutionale si antieuropene, anuntam ca vom trimite tuturor filialelor SCMD, in scop de multiplicare si actiune, doua tabele. Acestea vizeaza, in baza art. 150 din Constitutia Romaniei, strangerea a 500.000 de semnaturi din minim jumatate din judetele tarii, pentru sustinerea unei initiative cetatenesti de revizuire a Constitutiei, cu urmatoarele obiective: *demiterea presedintelui Romaniei prin referendum; *desfiintarea Curtii Constitutionale.
Intrucat ticalosiile comise impotriva noastra nu pot fi cuantificate decat de decenii de detentie, ii vom urmari ca persoane vinovate pe magistratii care au declarat constitutionale aberatiile legislative mentionate. Si-i vom urmari in justitie, in tara si in afara, pana cand isi vor plati ticalosia.
Rugam Birourile Operative ale filialelor SCMD sa multiplice cele doua tabele pe care le vor primi si sa le imparta fiecarui membru de sindicat, astfel incat fiecare sa aduca un numar minim de 50 de semnaturi de adeziune la fiecare dintre aceste initiative".
Honor et Patria! Vae victis!
Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea Dogaru

2 comentarii:

Anonim spunea...

Pacat de tara asta si de oamenii care locuiesc in ea.....vom ajunge sa ne omoram pentru o bucata de paine ...asta daca nu se intampla deja...singura solutie...inca o revolutie!

Anonim spunea...

http://uncetateannemultumit.blogspot.com/2010/10/lupta-impotriva-saraciei-o-duc-saracii.html?spref=bl