vineri, 28 martie 2008

Calare pe data si doar in loc de numai

Imediat ce au aparut primele materiale in mass media centrala in care data nu mai era definita prin "in" XX martie ci cu pe XX martie si "doar" in loc de "numai", am vrut sa ptoresteze dar pe vremea aceea, adica acum 4-5 ani, nu era la moda blogul. "Inventia" cu "pe" si "doar" a celor din mass media centrala cred ca vine din infatuare. Cum sa fie un ziarist din capitala in data de...ca orice om de rind cind el este pe data, calare pe data, stapin pe data. In majoritatea limbilor, data de exprima prin "in data de XX martie" si nu pe data de XX martie, dar nici asta nu i-a interesat pe cei care au "inventat" noua "formula". De altfel, "pe data de..." chiar suna cumva fals in limba romana. 
In ce priveste inlocuirea lui numai cu doar, cred ca cei din mass media centrala pus si simplu au facut-o din prostie si fara discernamint, pentru ca "doar" apare pe alocuri precum nuca-n perete.
La un talk-show al lui Calinescu, un politist cu grad mare a folosit incorect pluralul, iar calinescu a comentat: "E grea limba romana, domnule...!". Aceasta poate fi concluzia si in cazul lui "pe" si "doar".

duminică, 16 martie 2008

taxa auto

Se bate atata moneda pe taxa auto incat nici nu prea iti mai vine sa spui nimic, scarbit fiind de multele neadevaruri spuse de oficiali, incepand cu presedintele Basescu si terminind cu ministrul Vosganian. Nici un oficial nu ne spune ca de fapt, Comisia Europeana nu prea negociaza dupa ce a luat o hotarare. Presedintele Comisiei de taxe si impozite, Kovacs Laszlo este maghiar. Ungaria si Polonia au renunta la taxa auto pe care si ele si-au crerat-o imediat dupa aderarea la UE, ba chiar au anunat ca vor returna banii incasati. Si atunci, cine mai crede ca UE respectiv Comisia Europeana va permite ca in Romania sa se mentina o astfel de taxa, indiferent de modificarile aduse. Si in plus, CE vrea sa supuna dezbaterii Parlamentului European un proiect de hotarare privind o taxa unica ecologica pentru toti posesorii de masini din UE care, oricum, va fi de un nivel suportabil, nu ca cea romaneasca in cea mai buna varianta a ei.
Si apoi, motivarea ei ecologice nu are nici o logica pentru ca, o masina de 3-4-5 ani adusa din Germania de pilda, polueaza oricum mai putin decat o Dacie de 20 de ani, iar astfel de Dacii circula cu sutele de mii pe soselele tarii noastre. Iar daca este vorba despre o taxa ecologica, atunci aceasta trebuie pusa pe toate masinile inmatriculate in Romania, nu numai pentru cele aduse de afara.
Oricum, in cateva luni se va clarifica totul, taxa va fi anulata, daca nu de acest guvern, de cel ce va veni sau de Curtea Europeana de Justitie, pentru ca toate semnele asta arata, c a acolo vom ajunge daca nu o "lichidam". 

luni, 10 martie 2008

Blogul nu este, totusi, un jurnal

Gandul de a avea si eu un blog, de a fi "in rind cu lumea", ma bate de aproape un an. Dar, mai intii,m-am documentat temeinic citind citeva zeci de bloguri. Unele mi-au placut, altele mai putin. Si, in general, cele care nu mi-au placut sunt cele pe care autorii lor le confunda cu un jurnal. 
Dupa parerea mea, blogul nu este, totusi, un jurnal. Pe blog nu trebuie, cred eu, sa-ti impartasesti toate frustrarile sau elucubratiile - pe cine intereseaza asa ceva? -, nici nu trebuie sa injuri pe cineva anume sau viata in general, si nici sa scrii zilnic cite ceva. Pe blog, cred eu, trebuie sa scrii atunci cind ai ceva de spus, atunci cind ai o opinie proprie despre un eveniment sau despre orice altceva. Pe blog cred ca trebuie sa scrii numai despre ceva ce poate interesa si pe altcineva decit pe tine. Pe unul dintre blogurile pe care le-am citit am gasit si propozitii de genul "Azi dimineata m-am trezit prost dispus". Pe cine intereseaza cum s-a trezit autorul?
In fine, pe blog nu au loc nici expresii sau cuvinte triviale, cred eu, si nici fraze scrise numai de dragul de a le scrie sau de dragul de a spune "Am scris si eu pe blog".
Prin urmare, eu voi scrie aici numai atunci cind voi simti nevoia sa-mi exprim o parere despre ceva anume. 
Pina atunci, ramineti cu bine!