marți, 15 iulie 2008

Din alegeri in alegeri spre victoria finala

N-am mai postat nimic pe blog de mult timp, prins cu munca dar si plin de lehamite fata de ceea cea fost,  este si - din pacate- probabil va fi. Asa cum am promis in primul material in care am incercat - dupa puterile si priceperea mea - sa definesc blogul, nu voi posta decit atunci cind voi simti nevoia sa spun ceva si nu doar ca sa ma aflu in treaba.Acum ca a trecut si primul val de alegeri (urmeaza al doilea val in noiembrie), in care am facut ceea ce facem de 18 ani incoace, adica unii au votat, altii (multi) n-au votat, iar altii s-au dus la vot ca sa se afle in treaba si au pus stampila precum se aleg numerele la loto. Acesta este de fapt si motivul pentru care am intitulat aceste ginduri "Din alegeri in alegeri spre victoria finala" (ce fel de victorie ar trebui s-o numim ca sa rimeze cu "alegeri", asa cum in sloganul original pe care ni-l amintim - din fericire - numai cei trecuti de prima tinerete nu si tinerii, "greseala" rima cu "finala"?).
A trecut si Campionatul european de fotbal, asa ca ne concentram iata, asupra colegiilor uninominale, asupra noilor "lucruri traznite" pe care nu le spun numai copiii ci si conducatorii nostri, incepind cu Popeye si terminind cu cel din urma (in ordine alfabetica, desigur) politician, asupra alegerilor din noiembrie, asupra a tot ceea ce vreti, in afara problemelor reale ale tarii noastre. Si, ca sa enumeram numai citeva, aceste sunt multe si grave, cum sunt si scumpirea produselor si a combustibilului ceea ce inseamna de fapt scaderea nivelului de trai, plecarea din tara in numar tot mai mare a tinerilor medici, ingineri, specialisti in diferite domenii, sinuciderea copiilor lasati acasa de parintii care culeg caspuni in Spania, semi-alfabetii de 15 ani care au absolvit o socala generala, lipsa unei perspective clare si a unui termen previzibil pentru imbunatatirea nivelului de trai si multe altele.
In loc sa abordeze astfel de teme si sa ne spuna ce vor face pentru a rezolva problemele grave ale tarii daca ii vom vota, politicienii "se dau balene in galeata" (expresia nu-mi apartine,  este a "mosului" Leonard Doroftei) se lauda ca daca vor cistiga alegerile vor forma un guvern cum n-a mai avut Romania de la Decebal incoace si ca nu va mai trebui sa muncim, tara va prospera prin simpla lor prezenta la guvernare. De cum deschid ochii si ajung in vreo functie politica, ai nostri politicieni se cred de talie mondiala daca nu chiar galactica, se cred tari si destepti, se cred de neinlocuit si asa mai departe. Este adevarat, au in fata un exempu graitor, mus-ul care a facut cei sapte ani de-acasa la fara frecventa iar educatia din scolile si facultatea pe care le-a absolvit nu s-a lipit de el, cel care se crede cel putin secund de comandant pe vaporul lumii, in timp ce freaca puntea asa cum trebuie sa faca un mus, cel ce se viseaza bind din acelasi pocal cu presedintii marilor puteri pe cind el linge doar cele citeva picaturi scapate de acestia din pahare, cel pe cel ce lumea nu-l mai incape, pe nedrept numit presedinte, Traian Basescu.  Acestuia i se potriveste cel mai bine expresia - este adevarat, deloc savanta - "balena in galeata". 
Si, probabil, multi dintre noi ii vor crede din nou pe acesti asa zis politicieni, ii vor vota din nou, iar ei vor face ceea ce au facut si pina acum, adica isi vor rotunji conturile din banci, iar noi vom astepta urmatoarele alegeri ca sa comitem aceleasi greseli. Poate ca, dupa 3-4 legislaturi de acum inainte, dupa ce tinerii politicieni nu vor mai avea de la cine sa invete cum se trag sfori pentru propasirea proprie, a familiei si rudeniilor si nu pentru propasirea tarii lor, vom avea si politica si politicieni dupa modelul celor din tari cu traditie de sute de ani de democratie. Pina atunci, vin ai nostri, pleaca ai nostri, pentru ca toti sunt o apa si-un pamint.
Si atunci, de ce suntem ipocriti si ne miram de scirba tinerilor ( si nu numai) fata de tot ceea ce insemna politica si politicieni, ne miram ca tinerii, copiii, nepotii nostri, vor sa evadeze din aceasta tara adusa de politicieni cu vile, masini de sute de mii de euro, milioane de lei (noi, desigur) in conturi, in pragul saraciei. De ce ne mai mira oare expresia "Saraca tara bogata!".  

3 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua,

Am vazut ceva mai devreme blogul dvs si pot spune ca mi-a placut, as dori sa facem un schimb de linkuri daca se poate.

Am mai multe siteuri sport related ( www.tipseri.com ), un blog despre sport ( www.tipseri.com/fotbal ) dar si un site de muzica ( www.muzica-download.com - site perfect legal, nu contine muzica pentru descarcare ) sau referate ( www.referate-online.info ) si mi-ai fi de mare ajutor daca ai fi de acord cu acest link exchange.

Daca se poate, daca aveti timp si daca sunteti de acord bineinteles va rog sa ma contactati la Y!Messenger ID: tipseri_com sau printr-un simplu mail la alex@tipseri.com

Multumesc mult si imi cer scuze pentru deranj.

O seara cat se poate de placuta,

Alex

PS. Am postat aici pentru ca nu am vazut nici o forma de contact pe blog, va rog sa stergeti mesajul dupa ce il cititi ca sa nu se interpreteze ca spam.

Cosma Alexandru jr. spunea...

Chiar ca victoria finala.Am impresia ca ziarul dumneavoastra duce o politica pro Ilyes.Vreau sa va intreb,de ce?
As vrea sa vad si critici la adresa lui Ilyes?Nu se poate?

Ovidiu spunea...

asta da ziarist... daca-l intalniti pe strada n-o sa-i dati creion in mana, ci surubelnita, nu computerul, ci strungul. Nu va mirati de ceea ce vedeti pe blogul asta, sau nu vedeti decat ce va lasa "mamicuta" sa vedeti? Ziarul ala nu va scrie niciodata nimic "de rau" despre indiferent care primar si oricare institutie de stat. Pur si simplu n-au atata sange-n puta! Plus, are contracte avatajoase de inchirierea cladirilor care gazduiesc sediul redactiei..... Bai, nu stiati? Chiar sunteti orbi de nu vedeti ce se-ntampla in fata ochilor vostri?