vineri, 10 februarie 2012

Mandra nava a fost Romania, epava a ajuns sau / "Romani, eu nu abidc







Nu am postat in acest an pe blog si deci, nu pot fi numit bloger. Dar, desi stiu ca nu este o scuza, lipsa de timp, mai ales speranta aparuta odata cu primii protestatari in piata Universitatii si in alte peste 60 de orase din tara, a fost un motiv mai adevarat. Speram sa pot posta o mare victorie. Nu s-a intamplat INCA, dar astept clipa cea mare. Au fost victorii mai mici, dar cea adevarata se lasa asteptata.
De fapt, Zeus a declarat ritos ca nu demisioneaza pana nu duce corabia numita Romania acolo unde vrea el, acolo unde peste 80% dintre romani, nu vor sa ajunga, adica la dezstru total. Dar lui nu-i pasa ce vor romanii, nu-i pasa ce striga romanii. Vrea sa ne duca, chiar cu forta, la pieirea pe care o numeste fara jena si fara a cunoaste macar sensul cuvantului, "reforma" (sensul principal este, conform DEX, "a schimba în bine - poate este vorba despre cuvantul "bine" din bataia de joc pe care multi au intrepretet-o drept o urare ce poate deveni reala, "Sa traiti bine") .
In plus, "Salvatorul Europei", "Geniul Carpa\ilor", "Celcelestiepetoate", "Roubini al Romaniei", "Capitanul Neinfricat" si mai puneti alte adjuctive pe care le folosesc postacii PDL, a avut o declaratie care trebuie sa ne puna pe ganduri. Atunci cand l-a acuzat pe Majestatea Sa, Regele Mihai I de tradare pentru ca a abdicat, Basescu a spus ca el nu abdica, mai bine se lasa impuscat. Eu nu-i doresc moartea, dimpotriva. Ii doresc sa traiasca mult dupa 100 de ani - din care urmatorii vreo 20-25 la Jilava - si sa ajunga sa dea acatiste la toate manastirile din Romania ca sa-l ia Domnul la sine cat mai repede.
A scos din palarie un guvern dupa ce l-a aruncat la gunoi pe Piticul Mincinos ca pe o carpa, iar pe ministri papusi - cum sunt si cei de acum de altfel -, interfete ale celor "aruncati la cos", ii vor trage de sfori atat el cat si cei care i-au propus. Ungureanu a acceptat, desi trebuie cel putin el sa stie, ca premieri fosti sefi ai unor servicii de informatii se numesc fie in stare de razboi, fie asa cum a facut Mubarak, sau Assad in caz de revolte populare ce trebuie inecate in sange. Oare de-aia a acceptat, ca sa inabuse - in sange sau prin alte mijloace violente - manifestarile de protest ce vor cuprinde toata tara imediat ce vremea se va incalzi si la care vor iesi nu cateva mii de romani, ci sute de mii, poate chiar milioane? Oricum, a ratat doua oportunitati cu care nu se va mai intalni in viata. Prima: daca atunci cand Oprea l-a umilit isi depunea mandatul, ar fi fost erou national si chiar international, gestul sau ar fi fost braking news in toata mass media din lume. Si, in plus, ar fi castigat capital electoral cat pentru un candidat cu oarece sanse la presedintie. A ratat. A doua ocazie a fost in seara zilei in care a primit lista cu membrii cabinetului. Daca iesea pe sticla si declara ca Basescu i-a promis (chiar daca n-a fost asa) ca isi va alege echipa, la fel, ar fi devenit erou national. A ratat din nou. Acum, chiar daca IQ-ul sau este net superior celui al ministrilor, majoritatii parlamentarilor in special cei ai PDL, (de cel al lui Basescu nici nu se poate vorbi), iar cultura sa incepe acolo unde se sfarsete a multora dintre noi si in totalitate a celor amintit mai inainte, va confirma vechiul proverb romanesc: "Daca te bagi intre tarate te mananaca porcii".
In rest, ce se mai poate spune? Fosta nava numita Romania, condusa de un carmaci sfatuit de trei consilieri de baza (Jonny Walker, Jack Daniel's si John Beam), care se crede `n Oceanul Atlantic la timona celui mai mare si mai luxos vas de croaziera din lume si nu vede ca de fapt e pe o mare interioara, la timona unui vas aproape esuat, Romania se scufunda. Si noi toti, odata cu ea.
Ne-a ramas numai speranta in romanii care s-au trezit si in cei ce se vor trezi odata ce va da coltul ierbii. "Desteapta-te romane!"

marți, 13 decembrie 2011

Cat mai indurăm batjocura, furtul din buzunare, noua dictatură? / sau / Un portret demn de reprodus in toate cartile de Istorie a Romaniei



Am vrut sa postez un material despre a "n" plus una incalcare sau mai bine zis "calcare" in pas de defilare, a Constitutiei de catre cel caruia, gresit, i se spune "presedintele Romaniei". In fapt el a fost, este si in mod sigur va fi, presedintele unei clici foste portocalii actualente fara o culoare definita, PDL-ul. O clica de oameni fara sira spinarii, fara covingeri proprii, fara opinii proprii, fara Dumnezeu, fara constiinta, fara inima, fara nimic. O clica pentru care notiuni ca "popor", natiune", interes national", "patriotism", provin parca dintr-o limba vorbita in Galaxia Andromeda. O clica decisa sa fure cat mai mult, sa se imbogateasca si pentru care, pierderea unui euro e mai importanta decat viata unui milion de romani. O clica ce calca pe cadavrele semenilor sai, fara a clipi macar, o clica ce le spune batranilor "Iesiti dracului din sistem!", iar oamenilor de valoare (medici, profesori, ingineri, cercetatori, savanti, etc...), "Plecati dracului din tara, daca nu va place dictatura moastra!". O clica in fruntea caruia se afla cel ce, daca ar fi posibil cel putin teoretic, ar alunga toti romanii din tara si ar aduce in locul lor nord-coreeni care sa-l aplaude 24 de ore din 24, sa-i compuna si sa-i cante ode de slava, mai ceva decat a avut parte Kim-Ir-Sen si are acum parte Kim-Ir-Jong.
Am citit insa scrisoarea deschisa a scriitorului-pictor de caractare, CTP si m-am dezumflat. Oricat mi-as fi dat silinta, pus la lucru imaginatia, relativ putinele cunostinte si relativ putina cultura, n-as fi putut scrie, sau mai precis, descrie, atat de precis si pana la cel mai mic detaliu, personalitatea noului dictator al Romaniei, Traian Basescu.
Asa ca, imi scot palaria cu respect in fata domnului CTP si reproduc integral acest portret valabil azi, valabil maine, valabil poimaine.
La final, am adaugat si o poezie a lui Virgil Ciuca pe care nu-l cunosc, asa cum de altfel nu am avut onoarea sa-l cunosc personal nici pe domnul Cristian Tudor Popescu, detaliu de mai putin importanta deoarece textele vorbesc de la sine.
As vrea totusi, sa pun o intrabare retorica si, sunt convins, total inutila: Pana cand vor mai dormi romanii, pana cand vor mai indura, pana cand le va fi teama sa vorbeasca, sa-si ceara in mod raspicat si cu voce tare, drepturile legitime?

Iata textele:


"Cristian Tudor Popescu: Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu !

cristian tudor popescu

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă.

Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.

Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.

Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua".


Haita blestemata

Haita blestemata
Care te sfâsie
N-o ierta vreodata
Mama Românie!

Urla prin coclauri
Haita parvenita
N-o plati cu lauri
Tara mea sfintita!

La-ntruniri secrete
Venetici si fameni
Recitesc versete
Sa dezbine oameni

Inraiti în toate
Avizi de putere
Comploteaza-n noapte
Semanând durere

Sa n-ai îndurare
Pentru tradatori,
Românie mare,
Nici de sarbatori!

Fiii sa-ti aduni
Ca sa-ti faca scut
Când mai multi nebuni
In iad te-au vândut.

Haita blestemata
Care te sfâsie
N-o ierta vreodata
Mama Românie!

de Virgil Ciuca

marți, 22 noiembrie 2011

Suspendarea e inutila fara raspundere penala / sau / Suntem chiar o populatie de legume?



Da, sunt absolut convins ca suspendarea lui Basescu fara a fi dus apoi, imediat dupa referendum, in fata Instantei, chiar cu catuse la manini, este inutila. Ceausescu a fost impuscat - nu cred ca trebuia, ci doar inchis pana la sfarsitul vietii - pentru subminarea economiei nationale si infometarea populatiei, in principal. In ceea ce-l priveste pe Basescu, motivele sunt mult mai multe. Iata doar cele mai "vizibile", in opinia mea: 1. Subminarea economiei nationale (aici putem spune ca in anii 2009-2010 in Romania criza a fost 25% influenta celei din Europa, iar 75% s-a numit "Basescu-Boc-Udrea); 2. Tentativa de genocid (a vrut sa taie pensiile; desigur, trebuie sa raspunda si ministrii care au semnat HG anulat de Curtea Constitutionala, deci au fost complici); 3. Incalcarea in mod repetat si grav a Constitutiei, cu prejudicii asupra intregii societati; 4. Infometarea intentionata, cinica si sistematica populatiei, ceea ce s-ar putea incadra tot la tentativa de genocid); 5. Complicitate la devalizarea bogatiilor tarii (vezi cazul Alro si altele); 6. Abuz in serviciu (vezi casa din Mihaileanu); 7. Atentat la siguranta cetateanului prin asa zisa reforma din Ministerul de Interne. Sunt doar cateva, cele mai cunoscute, dar cu siguranta mai sunt si alte motive. Din pacate, Codul Penal romanesc nu prevede pedepse pentru fapte care sunt mai grave decat unele infractiuni cum ar fi: invrajbirea categoriilor sociale, umilirea categoriilor sociale, batjocorirea tuturor valorilor morale si crestine ale poporului roman, subordonarea serviciilor, Parchetului si a altor institutii, distrugerea credibilitatii tarii si a respectabilitatii acesteia in Europa si in lume si altele.
Nu ma astept ca romnii sa reactioneze la patimile pe care li le-a produs Basescu. Ar trebui sa-i revolte insa, daca nu chinurile prin care trec, cel putin inutilitatea mortii tinerilor si mai putin tinerilor din decembrie 1989. Mor de foame, mor de frig, le mor parintii si bunicii de lipsa banilor pentru medicamente si hrana, le mor sau le pleaca copiii in masa din tara, iar romanii stau si se vaicaresc pe la colturi. Chiar suntem o populatie (popor nu mai suntem, a avut grija de asta tot Basescu, sa fim doar o masa de manevra, o populatie) de masochisti, de fatalisti, de lasi?

Am citit un material semnat de Ion Scutaru si am primit un mail de la una din victimele restructurarii Internelor pe care vi le propun in continuare.


Legea e făcută de nişte mârlani pentru nişte viitori mârlani

Trăim vremuri de rahat, într-un loc de rahat, cu nişte aşa-zis conducători de rahat. Ce, nu vă place cum sună? Haida-de! Păi, e „parfum” această zicere, pe lângă manifestările de gherţoi şi cocalari scârbavnici ale unora dintre cei care au fost puşi, printr-un sistem ce doar mimează democraţia, în fruntea ditai ţării, a noua ca întindere ori a şaptea ca număr de locuitori din Uniunea Europeană!

Vremurile sunt de rahat pentru că în loc să evoluăm, ca societate, ne scufundăm cu mare viteză şi dacă nu se va întâmpla o minune, nu cred că vom mai avea cu ce da afară apa din santină. Locul e de rahat nu din cauza mediului înconjurător, căci avem cea mai frumoasă ţară din lume, ci din cauza putorii de la deşeurile umane cu putere de decizie, care o distrug pur şi simplu, metru cu metru. Iar conducătorii sunt de rahat pentru că nu vor să fie oameni, ci animale: cu excepţii rarisime, sunt guvernaţi eminamente de instincte primare şi nu fac nici o încercare de a evolua.

Cel puţin asta o arată comportamentul lor, analizat dincolo de masca politeţii, care mai cade din când în când.

Sigur, majoritatea afişează maniere elegante, sunt îmbrăcaţi ca scoşi din cutie, au discurs, manifestă în faţa camerelor de televiziune (mai exact ale sistemelor perfecţionate de prostit naţiunea) o siguranţă de sine şi o încredere în viitorul comun de-a dreptul impresionante, pledează mereu pentru votul de încredere al cetăţenilor, pe care-i sfătuiesc să aibe răbdare şi credinţă în izbîndă etc. Dar de fapt singurul interes real este universalul, de acum, “eu şi ai mei înainte de orice, trecând chiar peste cadavre”!

Atât se poate desprinde efectiv din prestaţia pe care o au, în Parlament, Guvern, în administraţia publică locală şi alte instituţii ale statului, judecând strict rezultatele şi nu bolboroseala veşnic optimistă şi lipsită de orice temei real.

Politicianul român şi-a atribuit, după caz, prin lipsa de profesionalism, prin egoismul rapace, prin minciuna instituţionalizată şi prin nepăsarea faţă de alegători, eticheta de individ necinstit, de distrugător al avutului obştesc, cum i se spunea pe vremurile de tristă amintire, de atentator la viitorul naţiunii, de slugă a corporatiştilor sau a marilor mafioţi internaţionali.

Ei, bine, în aceste condiţii, cât mai e până la a da masca jos, complet, şi a aborda pe faţă comportamente de tip mitocănesc, chiar mafiot, faţă de cei care-i mai “întreabă de sănătate”?

Ia încercaţi numai să-i întrebaţi de ce votează la două sau la n mâini cu x cartele şi o să vedeţi cam ce reacţii de cocalari ordinari o să le stârniţi.

Cum a răbufnit ieri, printre dinţi, cu un facies de membru al Camorrei iritat, deputatul PDL Dănuţ Liga, după ce a fost luat la ochi de o echipă de filmare că trişase la vot. În traducere băsesciană ar veni ca un fel de “bă, găozarule, du-te şterge-ţi mucii”, nu?

Sau mai pe româneşte, “nu mă mai interesează nici aparenţele, sunt oricum prea tare să mi-o tragă careva, aşa că, hai, plimbă ursu’, bă, pulică”. N-ai treabă cu ei! Sunt sensibili ca mimozele, să nu cumva să-i atingi cu un cuvânt că se supără.

Sau refuză să vorbească, arborând o mină de indignare, după care-ţi întorc spatele. Cum îţi permiţi, tu, muritor de rând, să-i pui la îndoială cinstea şi buna credinţă? Nu-ţi e oarecum?

Există şi o a treia abordare a situaţiei: minciuna neruşinată, reţetă aplicată de însuşi preşedintele comisiei parlamentare pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, care a dat pur şi simplu din umeri: “nu reţin acest lucru”. Adică îţi spune verde în faţă că eşti în plus pe planeta aceasta.

De ce scriu rîndurile acestea? Habar n-am, cred că doar ca să mă aflu în treabă. Sau ca supapă de suprapresiune la refluxul gastric ce mă încearcă atunci când aud de noile năzdrăvănii făcute de “aleşi”.

Problema e că lumea în care trăim nu e încremenită. La orice acţiune există şi reacţie. În lipsa unei reacţii normale, de respingere şi înlăturare a fenomenului, românii au, parcă, sindromul Stockholm, tind să ia de model pe cei care târăsc în noroi societatea, atâta cât rămăsese ea, înainte de sosirea acestor vremuri aiuritoare.

Dacă modelul omului de succes doar prin bani şi poziţie socială e singurul propagat cu predilecţie în societate, el va da naştere unei lumi croite aşijderea.

Mârlanii conduc, mârlanii sunt modelul, mârlani vom avea.

Deocamdată reacţia este vizibilă la nivelul celor care s-au apucat de înjurat parlamentarii şi politicienii, în general, pe bloguri şi în comentariile la articolele din presa online. Unii chiar cu reflecţii de genul “Sunt penibili… Întrebarea este: mai aşteptăm mult până să îi călcăm în picioare?”. Sau alţii care “meditează” în scris cum ar fi să se apuce careva de mânuit vreo puşcă cu lunetă… Ce va fi în următorii douăzeci de ani, mi-e şi frică să mă mai gândesc!

Ion SCUTARU


Stimati tineri colegi recent disponibilizati din MAI … sunteti razbunati!
- ”Reforma din MAI” continua –
Domnisoarelor, doamnelor si domnilor recent disponibilizati din MAI,
In septembrie 2010, SCMD anunta pe posturile de televiziune ca, in ciuda deficitului de personal, MAI va disponibiliza in 2011-2012, 18.000 de cadre. In decembrie 2010 SCMD anunta disponibilizarea a 19.000 de cadre. In replica, ministrul de Interne ne-a facut nebuni, dar, dupa trantirea in Parlament a legii privind reforma in MAI, disponibilizarile s-au declansat in iunie a.c., cu complicitatea Ministerului de Finante, ospatarul Igas anuntand recent un total de 20.000 de disponibilizati.

Dvs. ati facut parte din primul val. Ati fost tradati de toti sefii dvs., care ar fi trebuit sa va protejeze si sa se impotriveasca asa-zisei reforme. Pentru ca argumente aveau, incepand cu cerinta mai mult decat logica exprimata si de NATO si de UE a separarii Internelor de Administratia Publica. Dar nimeni nu a avut curajul sa se impotriveasca si ati fost insultati, batjocoriti, executati public fara drept de apel, prin asa zise concursuri si atestari pe post. Vine insa si randul fostilor dvs. sefi, pentru ca distrugerea Internelor, a sigurantei cetateanului, implicit a sigurantei nationale, continua, in cadrul unei grandioase si fara precedent opere de tradare.

Spre stiinta dvs. ISU se desfiinteaza complet. Se are in vedere infiintarea de structuri pseudospecializate, de catre primari, cu efective pe care si le pot permite primariile. Cei mai smecheri dintre fostii dvs comandanti se inghesuie deja sa-si faca rapid companii private de pompieri, spre a beneficia de jaful programat cu parcul auto si celelalte dotari ale ISU.

Dupa cum stiti, doua directii ale MAI, Ordine Publica si Rutiera, vor trece tot la primarii, in cadrul politiei locale, gastile mafiote actuale urmand a fi inlocuite de bandele politice sau etnice de spoliere a cetateanului, la dispozitia primarilor implementati sau cumparati de Putere. Operatia presupune un alt val de disponibilizari si, practic, lipsirea cetatenilor Romaniei si de siguranta rutiera si de ordine publica.

Cu disparitia a 2/3 din functii (de la agenti la comisari sefi si chestori) trei directii si anume: Directia Generala Pasapoarte, Directia Evidenta si Administrare a Bazelor de Date, Directia Regim Permise si Inmatriculari, a caror infiintare a costat 28 miliarde lei, se comaseaza in cadrul Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei. Este o directie aducatoare de bani la nesfarsit, drept care nu se stie daca va functiona ca imprastiata pe la prefecturi sau in cadrul Ministerului … Transporturilor, intrucat domnisoara Boagiu vrea sa aduca si ea bani pentru mult iubitul Stapan si partidul sau.

Inspectoratele judetene dispar (alte sute de disponibilizati). Politia Capitalei, ca structura, dispare (1600 disponibilizati). Posturile de politie comunale dispar considerandu-se, spre exemplu, ca in lupta cu hotii, asasinii, violatorii, etc, pentru localitatile Chiajna, Dragomiresti si Domnesti sunt arhisuficienti doar doi agenti proaspat iesiti din scoala.

Politia de frontiera dispare prin tranformare, ca tot nu mai avem frontiere si se plimba ungurul Viktor Orban prin Romania ca prin curtea maica-si!...

Academia de Politie se desfiinteaza, deci adio ofiteri de cariera cu studii superioare, in locul ei infiintandu-se Scoala de Ofiteri de Politie (studii medii).

DGIPI si DGA se comaseaza, noua structura, care presupune doar jumatate din functiile avute de cele doua, ramanand in MAI. Tot in MAI mai raman Jandarmeria diminuata si Politia judiciara diminuata.

In concluzie, Romania devine raiul hotilor si asasinilor, al criminalitatii organizate, astfel transformata in criminalitate de partid si de stat.