luni, 10 octombrie 2011

Si BNR a devenit "fiul meu Brutus"? / sau / In loc sa plece, BUBA incearca sa manipuleze tot ce misca


"Acuzatiile purtatorului de cuvant al PSD Radu Moldovan sunt “halucinante”, afirma Adrian Vasilescu. Iar dacă s-ar fi consultat cu specialistii din partid s-ar fi jenat de gandul excentric ca BNR a manipulat cursul pentru accize, intrucat leul a avut printre cele mai mici deprecieri din regiune, mai spune consilierul guvernatorului BNR".
Este insa numai un fel de jumatate de adevar, pentru ca lasa loc unei intrebari simple pe care, cei ce l-au intervievat pe Vasilescu, n-au pus-o. Si anume: "De ce atunci cand guvernul are interesul, BNR intervine pe piata indirect si scade cursul leului vanzand euro, iar atunci cand guvernul are interes ca leul sa se deprecieze, BNR nu intervine pe piata?" Raspunsul vine de la sine, asa ca Vasilescu se scuza degeaba.

In alta ordine de idei, pe masura ce se apropie alegerile - sper ca UDMR sa nu fie de acord cu amanarea celor locale si cu votul prin corespondenta, asa cum semnleaza liderii uniunii -, PDL care vrea sa imbrace "camasa vietii vesnice" facandu-se frate si cu Diaconescu, lupta din greu sa-si subordoneze toate institutiile. Cu BNR ne-am lamurit, inca o institutie care, in loc sa apere interesele romanilor, le apara pe cele ale lui BUBA (Basescu-Udrea-Boc-Anastase), asa cum face de altfel si Armata si cum fac toate serviciile de informatii si, partial, Justitia, fara sa se gandeasca la faptul c[, oricat si-ar dori actuala Putere, nu va conduce in veci Romania si ca cei ce vor veni, vor fi obligati sa le puna intrebari care incep astfel "De ce...?". Iar raspunsurile nu vor conta, devreme ce au facut si fac tot ce pot impotriva interesului national.
Cu Diaconescu insa, "Miscarea Populara" (Si Nazismul a fost la `nceput "miscare populara"), sau "Alba ca Zapada" a lui Labaroiu, PDL se va frige. Si, la fel, si Diaconescu se va frige. Daca partidul lui Zero TV se aliaza cu PDL, isi pierde o parte din simpatizanti, ceea ce este important mai ales ca nu trebuie sa credem ca toti cei ce se uita la Zero TV vor si vota cu Diaconescu. Iar cei ce s-au inscris in partidul lui sunt inversunati dusmani ai PDL si ai lui Basescu, asa ca tunci cand vor afla ca de fapt, in fata, Diaconescu injura PDL si pe Basescu, iar prin spate incheie aliante cu ei, vor fi dezamagiti si nu vor vota miscarea. La fel, simpatizantii PDL - cati or mai fi, iar cei ce mai sunt musai ca au doar un neuron, si acela ofilit -, mai ales cei din randul alegatorilor cu mai multe clase decat trenul, vor fi dezamagiti de faptul ca "simpatia" lor se inhaiteaza cu un ...(gasiti voi unul din tre multiplele sintagme cu care este gratulat), cum e Diaconescu. Asa ca, ambele "partide" (vorba vine, pentru ca, in primul rand, niciunul nu are o doctrina clar exprimata) ai caror membri si simpatizanti adera la ele 100% din oportunism, fara a-i interesa ziua de maine, au de pierdut.
Desigur, USL nu trebuie sa creada ca vor castiga oricum alegerile, trebuie sa inceapa de pe acum, pe toate canalele, pe toate caile, chiar de la om la om, sa spuna cat mai simplu oamenilor ce s-a intamplat in ultimii 3-4 ani, cum au furat din buget pedelistii peste 15 miliarde euro, ce ne asteapta daca acestia ar mai ramane la putere (unul din motivele pentru care PDL vrea sa ramana la putere este faptul ca, in urmatorii 4 ani, toate infractiunile s-ar prescrie iar ei ar ramane cu averile colosale obtinute din munca celor "cersetori", "asistati", etc) si sa fie cu ochii cat cepele la toate manevrele puterii, ba chiar sa incerce sa le anihileze, sau cel putin sa le diminueze efectele.
Am primit pe mail urmatoarea poezie de la Echipa desteptati-va.ro<

E timpul sa plecati...

E timpul sa plecati, cat nu e prea tarziu,
Pan’ n-o simti saracul ca-i jupuit de viu.
I-ati inselat credinta vanzandu-va pe-un leu,
Nu va fortati norocul… fereasca Dumnezeu…
Cu toata bunatatea din sufletu-i flamand,
E si el ca si voi, tot muritor de rand…
Si el are rabdare… si-acelasi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti masura punandu-i greu pe greu.
E timpul sa plecati, v-am suportat destul.
De-atatea vorbe goale poporul e satul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul… si-a expirat in van.
Ati stat la carma tarii de douazeci de ani,
Ne-ati luat pamanturi, case, ne-ati jecmanit de bani.
De fiecare data venind cu gura mare
Ca vreti o alta viata, ca va doriti schimbare…
Schimbare v-ati dorit, schimbare vrem si noi,
Schimbare nu inseamna… tot voi, in loc de voi.
Mai sunt in talpa tarii voinici cu-nvatatura,
Nu gangaviti ca voi… si plini de incultura.
Uitati-va in jur, va place ce-ati facut ?
De la paduri la fabrici pe toate le-ati vandut,
Sa va claditi palate, cu iz de puscarie,
Sunteti mai rau ca chelul de-i trebuia tichie.
Cu paznici pe la porti, de cine va e teama ?
Cine mai credeti voi ca va mai ia in seama ?
Nu sunteti Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu intindeti coarda… plecati cat mai e timp.
Iesiti si voi putin prin lumea aia buna,
Ca sa simtiti si voi cum euro se-aduna.
In lumea aia-a voastra, cea plina de rahat,
La care ne-ati vandut si ne-ati ingenuncheat.
In care obligati ne ducem saracia
Ca voi sa puneti ghiara usor pe Romania.
Ne mor copii acasa din dorul de parinti,
Iar voi ne vindeti tara, ca Iuda-n, doi arginti.
De-o jumatat’ de viata va tot platim simbrie,
Cealalta jumatate ne-ati dat-o-n datorie,
Si-n timp ce noi platim… voi huzuriti ca zbirii,
Ati dus sarmana tara la limita pieirii.
E timpul sa plecati, lasati-ne pe noi…
Destinul prost sa fie… dar nu facut de voi.
Voi stiti sa locuiti doar in afara legii,
Sa adunati prin furt averi si privilegii.
V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sortii,
Pe voi, ce-ati luat… si revolutia si mortii.
Doar nu cumva va vreti istoriei eroi,
S-ar rusina, sunt sigur, istoria cu voi.
Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-ati tot suflat in foc, cand ei v-au dat scanteie,
Treziti-va, e timpul, cu toti, aceasta tara
S-o scoatem din rusine, din ura si ocara.

luni, 3 octombrie 2011

Boc are dreptate: Opozitia nu mai are ce compromite / sau / Minciuna sta cu BUBA la masa



In ultimele zile, BUBA (Basescu-Boc-Udrea-Anastase) si-a sporit putred de bogata zestre de minciuni cu cateva la fel de gogonate ca si cele de pana acum. La acestea s-au adaugat si minciunile UDMR "carja" de nadejde pentru actuala guvernare, care se incapataneaza sa sprijine falimentarea Romaniei de catre ciuma fosta portocalie. De fapt, culoarea care i s-ar potrivi cel mai bine ar fi maro-cenusiunul, cea a rahatului in care ne aflam.
Si nu doar ca mint in continuare, ca minciuna sta cu BUBA la masa, ba chiar in capul mesei, dar incearca sa ne si sperie - mai este cineva in tara asta care ia in seama macar aceste minciuni? - ca inca poporul rman n-a avut parte de tot raul, ca vor fura in continuare si mai vartos, asa ca va trebui ca la anul sa mai ia si putina piele ramasa pe pensionari - pe handicapati au luat-o deja de tot, taindu-le indemnizatiile de insotitori -, bugetari, oameni de afaceri si, in general pe tot ce misca-n tara asta, minus de pe ai lor.
Iata ce spun cei ce ne-au adus la sapa de lemn, ne-au umilit, ne-au batjocorit, ne-au dezbinat de nu mai suntem un popor ci o turma, ne-au saracit ca sa ne poata fura mai bine si mai usor, ne-au scos de pe harta Europei si a lumii, au facut din tara asta nu "no mand land", ci "ours land" (adica a lor, nu a nosatra:

"Poporul român a făcut un set de sacrificii în aceşti doi ani şi noi credem că sacrificiile acestea vor fi răsplătite prin menţinerea unui echilibru macroeconomic al României", a mai spus Băsescu.
"Dacă opoziţia ar ajunge - Doamne, fereşte! - la putere, practic ar compromite viitorul economic al ţării, pentru că ar presupune o creştere a deficitului bugetar de 5%. Credeţi că cineva în lumea asta finanţează asemenea deficite când toate ţările coboară deficitele pentru a-şi putea asigura finanţarea şi să reducă gradul de îndatorare?", a spus Boc.
Marko Bela spune că măsurile de austeritate luate de guvern afectează inclusiv imaginea UDMR, însă îşi exprimă speranţa că alectoratul va înţelege necesitatea acestora.

Da, Boc are dreptate, cu mici rectificari< nu "daca" ci dupe ce vine la putere Opozitia, aceasta nu mai are ce compromite, pentru ca Romania nu mai are viitor. Opozitia va trebui sa creioneze unul, impreuna cu toti romanii. Opozitia va trebui sa reuneasca romanii pentru ca Romania sa redevina o tara, noi toti un popor, nu o populatie, sa redescopere, impreuna cu noi toti, ce inseamna respect unul pentru celalalt, ce inseamna unitate, ce inseamna solidaritate, ce inseamnma suflet, incredere si, in general, sa redobandeasca tot ceea ce ne-au furat actualii guvernanti, in frunte cu BUBA in ultimii ani.
Iat o poezie de "rasu-plansu" dupa cum spunea Nichita Stanescu, al carui autor a decis sa ramana necunoscut (pare a fi un fost militar, ceea ce poate fi un argument in favoarea seriozitatii, pentru ca doar o mica parte dintre militari si fost militari, este de teapa lui Oprea), pe care am primit-o pe e-mail<

Testament
(după Tudor Arghezi)
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
decât o casă, fiule, o-mparte
cu fraţii tăi, aşa cum socotiţi,
căci altă casă n-o să mai primiţi!
La anii mei (destui!), eu nu am ştire
ca-n "epoca de tristă amintire",
hulită ieri, dar astăzi regretată,
să-şi fi făcut atâtea griji un tată
că, după ce va trece-n nefiinţă,
copiii n-or să aibă locuinţă.
Tu, vezi de pune banul peste ban,
balconul să-l închizi cu termopan,
să-l faci o locuinţă potrivită
pentru Getuţa, dacă se mărită,
Gigel, cu-ai lui copii, câţi or să fie,
să locuiască în bucătărie,
sufrageria, de-i compartimentată,
s-o foloseşti tu cu Mioara, tată,
iar dormitorul, de-l închiriaţi,
aveţi şi nişte bani asiguraţi.
Ca să pot, azi, acest apartament
să vi-l asigur printr-un testament,
am fost cu stăpânirea în prigoană
şi-am mers din garnizoană-n garnizoană,
am locuit în câte-o chichineaţă
şi ceaiul mi-am făcut la o zăgneaţă,
sudoarea muncii zecilor de ani
am pus-o-n casa asta, nu în bani,
gândind că voi avea, la bătrâneţe,
un loc în care să îmi daţi bineţe,
când veţi veni la mine, oarecând,
în jur nepoţii să îi văd râzând
şi să dau huţa-huţa pe genunchi
vlăstarele din prea bătrânu-mi trunchi.
Nu crede în programul "Prima casă",
că asta-i, tată, vorbă mincinoasă
cu care vor, desigur, guvernanţii
să îşi atragă, cât mai mulţi, votanţii
şi nici în Nuţi Udrea să nu rişti
să te încrezi, că vin specialişti,
nu zece, dar niciunul pe la sate,
nici de le-ar face dânsa chiar palate!
Durerea strânsă, surdă şi amară,
au pus-o-n geamantan, plecând din ţară ,
s-ajungă "căpşunari" prin Danemarca,
văzând c-aicea se scufundă barca.
Să revenim, eu zic, la testament!
La bancă ţi-am trecut, prin virament,
în contul tău deschis acum doi ani,
la sfatul mamei tale, nişte bani.
E suma ce a fost agonisită
din pensia aceasta nesimţită
pe care Boc şi doamna cea bălaie
se dau de ceasul morţii să mi-o taie.
Cu banii ăştia ştii tu ce-o să faci,
sunt bani pentru colivă şi colaci
şi, s-ar putea, din ei să-ţi mai rămâie
şi pentru două boabe de tămâie.
Cu astea, eu închei acest legat
pe care, astăzi, iată, l-am semnat...
Tatăl risipitor

luni, 5 septembrie 2011

Rosia basesciana si aurul, dar mai mult comisionul/ sau /Constitutia si legile prevad "recomandari"



Ce-l mana-n lupta pe Basescu in proiectul Rosia Montana?, s-au intrebat analisti, specialisti, jurnalisti, oameni de rand. Niciunul n-a gasit raspunsul. Dar, atunci cand Ponta - in urma cu vreo trei saptramani, o luna - a spus ca Basescu insista pentru ca trebuie sa dea inapoi intr-un fel zecile multe de milioane de euro primite de la asa zisii canadieni in campania din 2009, Celcesizicepresedinte n-a reactionat in nici un fel. Dupa mai multe zile cu jumatate de gura, a spus ca de fapt, nu-i vorba de vreun comision, ci de a imbogati Banca Nationala si Romania.
In ce priveste Romania si romanii, in cei foarte, foarte multi 6 ani de cand a fost ales in functia de presedinte - majoritatea celor care l-au reales in 2009 isi bleastama zilele departe de ochii celor din jur, in fata carora se jura ca nu l-au votat - ne-a demonstrat in repetate randuri ca pentru el, "romanii" sunt "popor" numai in luna de campanie electorala. Imediat dupa aceea, ei sunt niste "taratoare" ce trebuie calcate in picioare, "puturosi", "neperformanti", nedemni de un presedinte de talia lui.
Nu stiu a cata incalcare flagranta a Constitutiei a fost amestecul cu bocancii cu tinte in probleme care nu sunt de competanta sa precum Rosia Montana, dar am constatat ca pentru el si pentru "ciuma" fosta portocalie acum multicolora a pedeleilor, Constitutia si legile prevad numai niste recomandari, nu obligativitati. Cel putin asa sustine Boc atunci cand a spus ca prevederea din Legea partidelor potrivit careia neinregistrarea PDL in termenul prevazut este o biata "recomandare" si nu poate avea ca efect dizolvarea de drept si de facto a PDL.
In alta ordine de idei, la unul din materialele publicate in numarul de luni, 5 septembrie, al informatiei Zilei, am primit niste observatii, la rubrica "comentarii". Desigur, vajnicii "observatori" nu-si dau adresa reala de e-mail, ci una fictiva, deci isi dovedesc curajul si simtul raspunderii pe deplin. Poti lua in serios ceea ce scriu acesti "luptatori" pentru dreptate? Nu cred.
Iata unul din cei ce au comentat si care se semneaza "cale lunga" si isi da o adresa de e-mail inexistenta:"apai, eu am tot sperat si am asteptat sa vad candidatii. Orasul e prea mic, prea ne stim intre noi, aproape acelasi lucru l-as putea spune si despre judet. Candidatii acestia nu merita sa-mi misc familia de acasa in ziua alegerilor. Chiar daca asta inseamna sa stau in urmatorii ani tot cu primar UDMR si sa ma plang de tot ce se intampla in orasul asta. De obicei ii mobilizam pe toti din familie sa mergem la vot, chiar pe frig sau ploaie, dar, de data aceasta, merg la film sau in parc sau la picnic, sau sterg praful de pe cartile din biblioteca.E jale, fratilor!"
Ce comod, nu? E jale, dar nu-mi plac candidatii. Desi, la Primaria Satu Mare, din partea USL candideaza doctorul Coica, un tip bogat care odata ajuns primar, n-ar avea motive sa fure, si ar putea sa se declare onorat sa conduca orasul, mai ales ca sunt convins ca salariul nu-l intereseaza. Mai mult, conducerea PDL judetean, pe surse, se spune ca ar dori sa incheie o conventie cu USL si sa sprijine candidatoul roman. De fapt, in 2008, actualul primar a intrat in turul doi cu dr. Coica si a fost ales cu voturile romanilor (maghiarii cati au fost l-au votat si in primul tur iar in doua saptamani, numarul lor n-a crescut).
Ceea ce putem spera este sa fie cati mai putini romani care gandesc la fel, iar la parlamentare sa fie, la fel, cat mai putini care sa-si condamne copiii - sa nu mai vorbim de parintii sau bunicii pensionari din randul carora, a promis Elena Udrea, ca va "scoate din sistem" cel putin 1 milion: Cum? Simplu: prin infometare, privarea de caldura si medicamente si desfiintarea gradului III de invaliditate - la inca 4 ani de guvenare fosta portocalie actualmente multicolora, care ar ingropa definitiv Romania iar pe noi ne-ar trage inapoi cu inca 20 de ani, pe langa cei 20 cu care ne-au tras deja din 2008 incoace.